Scoala

Programa respectă reglementările MECTS, conținutul didactic urmărind conceptul educațional “Pyramide” al Institutului de pedagogie CITO – Germania și al Universității din Berlin, cu care avem contract permanent de practică și schimburi de experiență.

Echipa KINDERLAND, prin experiența acumulată în timpul celor aproape 16 ani de activitate, este o echipă de profesioniști, ce conferă garanția actului educațional.

Profesoarele-Educatoare sunt vorbitoare de limba germană maternă (UBB Cluj – Facultatea de Litere) și calificate educatoare-învățătoare, predarea urmând a se face exclusiv în limba germană la secția germana, iar la română și maghiară maternă se predau una dintre limbile alese (intensiv). Nu ne vom axa pe volum, ci pe predare diferențiată, individuală. Grupele și clasele de mici dimensiuni (10-12 copii maxim) ne permit să ne ocupăm de fiecare copil în parte, să-i urmărim evoluția, pe care să o comunicăm cu regularitate părinților.

Ne dorim să descoperim, să cultivam acele aptitudini și înclinații ale copilului care fac din fiecare un PUI DE OM UNIC.

Școala și grădinița cu creșă KINDERLAND este o instituție germană, ceea ce înseamnă că predarea întregului program se face exclusiv în limba germană maternă la secția germană. Învățarea acestei limbi este obiectivul principal al unității.

Ne desfășurăm activitatea într-un spațiu interior de 500 mp și o curte de 500 mp cu gazon, copaci, 2 piscine gonflabile vara și multe accesorii numai bune de joacă, mai ales în Parcul de joacă oferit de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca la ciuperca din Gheorgheni.

Scoala

Optionale – Cluburi

Scoala si grădiniţa noastră acordă o atenţie sporită motivaţiei intrinseci a copiilor şi, din acest motiv, o paleta larga de opţionale oferim, pentru ca fiecare copil să aibă posibilitatea de a participa la cluburile care îl atrag şi unde îşi poate dezvolta aptitudinile.

Temele abordate la cluburi – optionale sunt alese de la începutul fiecărui an şcolar şi acoperă o sferă largă de informaţii din diferite domenii: artă, comunicare, ştiinţă, sport, sănătate, muzică, dans,carate etc. Activităţile se organizează atât în clase cât şi în sala de sport sau in parcul de joaca. 

– Clubul de optional – Sport: Sportul influenţează pozitiv calităţile fizice şi psihice ale copiilor. Prin practicarea sportului, copiii îşi întăresc sau dezvoltă curajul, puterea voinţei, puterea fizică şi viteza.

– Clubul de optional Karate îi învaţă pe copii să coopereze, să se apere şi să răspundă cu promptitudine unor evenimente nedorite ….sa stie sa se apere daca e nevoie.. Copiii dobândesc disciplină, respect, control asupra propriilor stări şi mândrie pentru propriile reuşite.

Descarcare orar si regulament elevi

– Clubul de de optional Muzică îi ajută pe copii să-şi exprime mai bine sentimentele şi emoţiile, cântând la instrumente muzicale şi exersând notele muzicale.Acest optional presupune exersarea limbii germane si engleze prin intermediul cântecelor. Atracţia o reprezintă instrumentele muzicale colorate şi ritmul jucăuş al cântecelor special concepute pentru acest club acompaniate de instrumente de percutie.

– Clubul de optional Artă, pe lângă dezvoltarea creativităţii şi a exprimării artistice, le consolidează copiilor valorile morale şi chiar cunoştinţele matematice.

– Clubul de optional Dans: exersând mişcări sportive în grup, pe muzică, copiii devin mai sensibili faţă de muzică, ritm şi timpi de mişcare.
– Clubul de optional Limbi Străine le oferă copiilor bucuria de a comunica în limbi străine precum Engleză, Germană, alte limbi cerute de parinti..
– Clubul de optional Şah îi învaţă pe copii să gândească analitic şi sintetic, îi obişnuieşte cu procesul de luare a deciziilor, abilităţi pe care copiii apoi le pot transfera în viaţa reală.
– Clubul de optional Pian ajută la păstrarea și dezvoltarea abilităților creative naturale ale copii.
– Clubul de optional de informatica ajuta la formarea si dezvoltarea noilor generatii de specialisti in domeniul IT.

Cuvantul Conducerii

Scoala

Sistemul de învățământ alternativ KINDERLAND stimulează egalitatea șanselor copiilor, din dorința de a aduce un plus de valoare activității educaționale de tip preșcolar. Fiecare copil lucrând în stilul și în ritmul propiu, prin activitatea pe centre de interes, obligă dascălul să își îndrepte atenția către dezvoltarea personală a individului, pentru a determina copilul să comunice, să cunoască și să se cunoască, să își optimizeze relațiile cu sine și cu cei din jur. Astfel, relațiile dintre profesoare și copii, pe de o parte, precum și dintre copiii din grupă sau din colectivitatea întregii grădinițe, pe de alta, se democratizează, sistemul devenind o rampă de lansare spre o lume a comunicării și adaptării, impusă de provocările secolului XXI.

Cine intră într-o clasă la KINDERLAND simte că a pătruns într-o pădure tânără, veselă și senină, unde ficare copil își asumă responsabilitatea faptelor lui și a propriului său studiu și iese cu sentimentul tonic al speranței că munca și încrederea investite în acești copii nu sunt zadarnice.

Nu avem pretenția că acest sistem este “cel mai bun”, dar reprezintă o alternativă binevenită în acest moment al secolului XXI, când “se nasc” și sunt în curs de apariție noi și noi profesii, în care trebuie promovate personalitatea și creația individuală. Experiența de 47 de ani de învățământ a directoarei este un atu în plus pentru rezultatele noastre (autoare a 6 cărți școlare)

Școala cu grădiniță și anteprescolar KINDERLAND își propune ca pe parcursul unui ciclu de învățământ (4 ani) să obțină performanțe atât la nivel individiual, cât și de grup, deoarece socializarea, comunicarea și spiritul de echipă sunt numai câteva dintre dezideratele noastre.

Pentru toți cei ce contribuie șa educația în această grădiniță, următorul principiu este sfânt:”Un copil este un foc ce trebuie aprins, nu un pocal în care torni necontenit.”
Grădinița încurajează cititul și scrisul prin programe speciale în fiecare grupă. Grupa mare are un program special în limbile germană, română și engleză. La absolvirea grădiniței, copiii știu să scrie semnele grafice ajutătoare scrierii literelor, chiar și litere. Unii știu să citească și să vorbească fluent în germană, engleză și să scrie în limba română. Au un sistem de valori înțelese, au deja conturat un sistem de reguli pentru viață, își doresc să învețe tot mai mult și așteaptă cu nerăbdare să devină școlari.

 

Galerie foto

Vila fiind noua, DUBLATA CA SPATIU DUPA 10 ANI…. acum avem aproape 18 ANI de functionare, se amenajeaza incat sa devina functionala astfel din 2011/2012 avem: 6 Sali de grupa, sala pentru curs de informatica, birou,cabinet logoped, cabinet metodic,bucatarie proprie, 6 grupuri sanitare, sala de servit masa, beci, camara, sala de sport, ( sah, computer, muzica, spectacole,) SALA MULTIFUNCTIONALA, apartament de serviciu cu 2 camere, etc., curte, parc de joaca.

Scoala